Mosii Craciuni din ziua de astazi sunt mult mai simpatici decat cei de pe vremea mea. Cand eram eu mica, in comunism, nu se gaseau costume de Mos Craciun. Doar cine avea cunostinte la Opera putea face rost de un costum autentic, restul improvizau. Asa au facut si parintii mei ani la rand. Raposatul meu unchi era nevoit sa poarte halatul de baie rosu cu gluga din material flausat al mamei. Acesta ii ajungea doar pana la genunchi, dar era rosu si asta era important. Barba era confectionata, fireste, din vata cosmetica pusa pe un elastic. Pentru ca deghizarea sa fie completa nu trebuia sa lipseasca bastonul, o pereche de ochelari fumurii, pentru ca mosul, e batran si nu vede si niste manusi, de cele mai multe ori negre, de piele. Dar ceea ce ma scotea cu adevarat din minti erau dintii: o felie de cartof in care erau sculptati niste dinti ingalbeniti de vreme foarte hidosi. Totul se pregatea cu minutiozitate in baia din aparatamentul din Calea Lipovei sau prin vecini. Abia dupa muuult timp am inceput sa ma intreb, oare de ce Mosul vine prin baie si cum incape el pe gemuletul acela mic?
Mi-era atat de urat de Mos Craciun incat uitam si poeziile si colindele si tot. Dar cea mai stranie intamplare a fost pe la vreo 4 ani cand, bursc, in apartamentul meu s-au intalnit, nu unul, ci chiar doi Mosi Craciuni. Unul era unchiul care venea ca deobicei, din baie. Iar la usa de la intrare tocmai batea un alt mos. Domnul Cazan, vecinul de la 2, avea obiceiul de a se imbraca in Mos Craciun aproape in fiecare an. Aducea din partea lui cate un pachetel cat de mic cu bomboane pentru fiecare copil din bloc, iar parintii care doreau, ii putea baga in sac si alte daruri pentru copiii cuminti. Iar pentru ca domnul Cazan era unul dintre cei care aveau cunostinte la Opera, avea si un costum frumos, care semana foarte bine cu cel al Mosului adevarat si nu te speria in draci ca si costumele improvizate. Mie imi era deja frica de UN mos, dar acum, ca aveam DOI... am uitat pana si cum ma cheama. Printre rauri de lacrimi si suspine, pana la urma am aflat ca cei doi mosi, erau de fapt frati si ca nu se mai vazusera demult, iar cel care venea din baie era ceva mai modern decat celalalt pentru ca purta blugi.
Dupa lungi siruri de intrebari precum: de ce purta Mosul aceleasi cizme ca si unchiul sau de ce se vad urmele acelea ciudate pe obraz (*de la braba pe elastic), de ce unchiul nu e niciodata cand vine Mosul, etc? ai mei au renuntat pana la urma sa imi mai aduca Mosi Craciuni in Ajun, iar eu eram mult mai fericita. Totusi in momentul in care am descoperit ca Mosul fura cadouri de la parintii mei... parca mi-a lipsit emotia aia, de atunci.
Astazi copiii nu se mai tem de Mosul. Azi e il vad la tot coltul, stiu ca il pot intalni in mall, la gradi sau pe strada si oricat de prietenosi ar fi ei, parca emotia nu mai e aceasi.
Craciun fericit! Acum, hai, sa-l asteptam pe Mosul!
