marți, 27 iulie 2010

Iesi copile si rade la soare!


Zis si facut. Weekendul trecut am bifat si indeplinit dorinta de a ma arunca intr-un lan cu floarea soarelui. Cam atat am reusit din tot ce mi-am propus pentru sfarsitul de saptamana trecut. Asta e ... vremea nu tine mereu cu planurile noastre.
Eu una sunt multumita si cu asta.



Si inca ceva "nu fac pishuuu!" ... repet pentru cei care au impresia ca de aia sunt in lan. :))))

marți, 20 iulie 2010

Pierdevara...

Un pierdevara... uneori ma simt asa. Simt cum trece timpul pe langa mine fara sa fi facut ceva util. Nu mai muncesc in exces si asta ar trebui sa fie bine. Inca de cand eram la Berlin mi-am promis sa petrec mai mult timp cu mine, sa fac lucruri care imi plac si sa ma relaxeze. Acum simt ca trece si vara incet, dar sigur. Tanjesc dupa o vara ca in copilarie, ca in adolescenta, o vara in care cutreeram natura in lung si in lat si mi se parea ca asa va fi mereu. Piesa lui Skizzo, un vechi prieten din copilarie, fost coleg la Trompy, ma face sa imi aduc aminte cu drag de verile alea. Piesajul e minunat, videoclipul iti confera o stare chill si ma face sa imi doresc la nebunie sa ma arunc in apa racoritoare a unui lac de munte, sa alerg printr-un lan de grau plin cu maci... sau macar printr-un lan de floarea soarelui.


marți, 13 iulie 2010

Electrical Storm

O piesa chill. Recomand cu drag one of the best groups ever:



Ah si mai am de facut o precizare. Clipul este regizat de Anton Corbijn, fotograf si regizor de film olandez, care a reusit sa puna in valoare multi artisti. Pe langa U2... the other best group in the world Depeche Mode :) sau mai bine zis nu exista vreo formatie de "renume mondial" care sa nu-i fi stat in fata obiectivului: R.E.M., Stones, Metallica, Bon Jovi, David Bowie, Frank Sinatra sau chiar Luciano Pavarotti si muuulti altii. Iar lista clipurilor regizate de el e aici.

luni, 12 iulie 2010

Vuvuzeaua nu mai urla

Foto:
http://fitinfotech.files.wordpress.com/2010/06/vuvuzela21.jpg


Am realizat ieri ca brusc e prea liniste. Nu mai zumzaie nimic cand aprind televizorul, nu mai aud oameni injurand pe la terase si nici nu se mai aud strigate de bucurie de pe la geamurile blocurilor. Gata, s-a terminat. Campionatul de fotbal s-a incheiat. A fost unul interesant cu meciuri care mai de care mai palpitante si cu rezultate neprevazute. Regret ca nu s-a calificat Deutschland in finala si nu pentru ca mi-as fi dorit sa castige, ci pentru ca sunt sigura ca finala ar fi fost mult mai interesanta asa... poate si mai spectaculoasa. Asta e, nemtii au luat locul trei, bun si ala, daca e sa ne gandim la bani, iar Spania a reusit performanta de a lua si trofeul mondial. ...cu greu.
Impreuna cu multi altii i-am cam pus gand rau caracatitei Paul, care cred ca in curand va fi gatita in sos marinat si am spus "la naiba!" m-a invins Kremm la pariuri la un singur punct diferenta.
Toate ca toate mie a inceput sa imi lipseasca vuvuzeaua si imi pare rau ca Ralu nu a nimerit scorul la meciul dintre Germania si Uruguay, ca ar fi primit o vuvuzea cadou. Imi si imaginez cum ar fi inceput sedintele de reda: "Türüüüüüüü" :)


miercuri, 7 iulie 2010

"Fritzi kaputt!"

... cam asa striga dupa mine tata de vreo 2 saptamani. Pana acum am avut noroc, l-am sfidat, i-am ras in nas si ii spuneam inapoi "Deutschland über alles!" :) Aseara am tot sperat ca scorul sa ramana 0-0 si sa se ajunga la lovituri de departajare, pt ca alea mi se par mai palpitante, dar si pentru ca pariasem in redactie si ideal era ca nimeni sa nu ia niciun punct. Well, domnul Kremm a avut iar noroc si a reusit cu pronosticul lui sa mai ia 2 puncte si se afla acum pe locul 1. Dar eu ii suflu in ceafa cu 2 puncte mai putin. Recuperez eu! Doar se mai joaca 2 meciuri. "Inca nu e totul pierdut", "Mingea e rotunda"... Eu tare cred ca vor castiga "olandejii" :P... acum ramane doar de vazut, daca vor reusi sa puna mana pe trofeu.


Pana atunci trebe´ doar sa recunosc, la naiba, ca da, Fritzi a fost facut kaputt. Dar oare ce vor spune nemtii despre faptul ca fotbaliatorii lor nu au reusit sa ajunga in finala? "Nu ne vor la masa bogatilor!" "Suntem prea mici pentru asa o performanta" "Ne-au furat!" ... aaaa, scuze, asta se intampla numai in Romania.


:)))))
Taz.de spune in schimb atat de frumos:

Eine große Symphonie des Fußballs

Es war ein Augenschmaus: Schöner Fußball, wenige Fouls und Fußball, Fußball, Fußball. Doch am Ende starb die deutsche Maschine und konnte Spanien nichts abringen.

In traducere libera:
O mare simfonie a fotbalului

A fost un deliciu pentru ochi: Fotbal frumos, putine faulturi si fotbal, fotbal, fotbal. Dar la sfarsit masinaria germana a murit si nu a reusit sa opreasca Spania.

marți, 6 iulie 2010

Alles Gute, Pisi!


... si uite asa priveam acum nu demult spre viitor... poate ne gandeam la ziua de azi, poate cine stie la ce. Ne-au mai intrat si raze de soare in ochi, ne-au cam deranjat, dar uite-ne cu zambetul pe buze.

"Cum doreste caprioara apa rece de izvor,
Asa iti doresc eu tie
Mult noroc in viitor!" (hihi, ca tot ii plac oracolele)

La multi ani, mai, Pisi, pisi, pisi!