Estetica urâtului. Despre oraşul care te intoxică

Trenul de noapte se apropie tot mai mult de destinaţie: tâdâm-tâdâm... Feţele acre te întâmpină pe coridor. Nici lor nu le place dimineaţa, mă gândesc. Printre ploapele grele mormane de gunoaie colorează peisajul de afară: mai întâi pajişti, apoi periferii, apoi o gară şi într-un final o capitală. Feţele încruntate îşi urmează paşii spre staţii de autobuz şi metrou. Suspicioşi se întreabă: da' asta ce o fi având? Oare ce urmăreşte cu faţa asta senină? .. Senină, sedată sau poate mult prea obosită.

Furnicare de oameni... mulţi, foarte mulţi, prea mulţi oameni se înghesuie pe străzile largi, dar totuşi înguste, printre spărturi şi crăpături, praf şi nunaţe variate de gri. Până şi parcul cel mult prea cunoscut, te întâmpină trist: lacul a secat, cântarul nu mai funcţionează, ci doar înghite monezi, băncile din fier forjat sunt decorate de găinaţ de porumbel şi ciori, iar pentru restaurantul-insulă de pe Cişmigiu timpul pare să se fi oprit acum 20 de ani.

Centrul cu clădiri istorice îmi mai spală puţin imaginea sumbră a oraşului pierdut în neant. Dacă aş privi doar pe sus... ah ce bine ar fi! M-aş simţi la 1900, clădirile ar fi frumoase, iar oamenii mai veseli. Dar după ce mă împiedic prima oară, realizez că a te uita la picioare, este esenţial! Podeţuri şubrede te obligă la echilibristică, iar praful este companionul tău, oriunde ai păşi. Şi apoi totuşi zăresc construcţii impresionante: Carul cu bere, clădirea BNR... si nişte ruine anonim de spectaculoase. Acoperite cu sticlă se întrevăd nişte coloane sub asfalt... te învârţi, te suceşti, degeaba! Plăcuţa informativă lipseşte cu desăvârşire. Restaurarea centrului din Bucureşti a scos la lumină hanuri, pivniţe şi drumuri din perioada medievală: importante vestigii din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Dintre toate doar Hanul Şerban Vodă are privilegiul de a râde în nas timpului şi de se prezenta "fălos" trecătorilor. "Bă, ce drac' se dă aici?" auzi o voce piţigăiată, manelară însoţită de zdrăngănit de lanţ de (h)aur. "Nimic bă, se uită la nişte bolovani", spunea ea, gagica cu toacele de 20 cm înfipte între rosturile pavajului nou. Dar ce ştim noi...
Impresionat am găsit Parcul Izvor, cel de lângă Casa Poporului, acolo unde anul trecut trebuia să aibă loc concertul Depeche Mode. Anul acesta au interzis organizarea de concerte în parc, iar "oaza de nisip" începe să îşi recapete verdeaţa. Şi surprinzător aici poţi călca spaţiul verde. În rest oamenii agasanţi de prin staţii, pieţe, gări şi trenuri te scot din minţi. Te încrunţi, comentezi, bolboroseşti, iar dupa 4 zile petrecute în Bucureşti realizezi că şi tu, brusc, ai devenit ceva mai "mitic".

Smells like teen spirit

In weekend am fost la Bocsa pentru a sarbatori asa-numitul "arangel", adica ziua mortilor, care aici se sarbatoreste in data de 8. noiembrie. Acesta este locul copilariei mele. Locul de care ma leaga atatea amintiri si prietenii pe viata. Imi e greu sa vorbesc de copilarie si sa nu ma gandesc la Bocsa. Imi e greu sa nu imi amintesc miile de nazbatii copilaresti si adolescentine sau de cum m-am indragostit nebuneste pentru prima oara, evident, toate la Bocsa.

Bunicul meu imi spunea ca daca mi-ar lega de mijloc o matura, pana seara nu ar mai ramane nimic din ea, nici macar batul, atat de mult cutreeram. Plecam dimineata si veneam seara colindand cat era ziua de mare strada, lanurile cu porum si grau, plantatia de corcoduse si prune de pe deal sau mergeam la scaldat in Barzava. Bocsa nu mai este la fel fara bunicii mei, totusi de cate ori ma intorc, ma regasesc copil din nou... Copilul ala de la oras caruia ii era frica sa se coboare din copaci dupa ce urca nu foarte sus oricum, care se temea, la fel ca si acum de insecte scarboase si care aparea fara nicio zgaiba pe picioare la inceputul vacantei si se intorcea la finalul ei plina de julituri si cazaturi care mai de care mai spectaculoase. In weekend mi-am intalnit prietenele din copilarie... o parte din ele. Am ras cu lacrimi amintindu-ne cum o saptamana intreaga nu prea ne-am mai putut apropia de mancare dupa ce am hotarat sa 'renovam' o coliba darapanata si am preparat ca pe vremuri chirpici din balegar de cal si vaca amestecat cu lut si apa:)... toate astea cu mainile libere bagate in amestec pana la cot. Ce-i drept dupa ce chirpiciul s-a uscat, coliba a devenit brusc mai primitoare. Ne-am amintit cum dupa cate o vizita prin plantatia de lingrote fugeam rupand pamantul cu buzunarele pline sa nu ne prinda proprietarii plantatiei si apoi beam un litru de apa la fantana cea veche de pe strada, iar dupa combinatia cu prune, va puteti imagina ce urma :))). Ne-am amintit de banca noastra de langa cimitir unde fuseseram nevoiti sa ne mutam 'sezatoarea'. (strada bunicilor mei era strada cu cimitirul ortodox, iar pentru ca vecinii nu prea ne agreau adunarile de seara cu seara, ne-am hotarat sa ne mutam undeva mai linistit...langa cimitir.) Am ras de prima betie crunta de la Vartoape (un lac de prin padure, unde mergeam uneori cu cortul vara), de felul cum eu am picat cu bicicleta in padure si m-am ales cu o julitura lunga cat tot piciorul in plin sezon estival de purtat fustite, apoi cum iar am picat cu bicicleta si m-am ales cu o deviatie de sept de care ma mai bucur si astazi, despre cum jucam ascunsa in cimitir pe inserate si cum am fumat prima tigara in lanul cu porumb (o tigara Assos...bleaxxxx!) si multe alte.

Apoi in adolescenta cand s-a ivit prima dragoste adolescentina, eu ca o fata cuminte ce eram si care nu avea voie sa stea mai mult de ora 22 afara, eram la 22 trecute fix in pat, iar la 22.30 inapoi pe strada dupa ce escaladam fereastra. Apoi nu am sa uit momentul in care am stat in santul din fata casei la ora 2 noaptea, pentru ca exact in clipa in care ma pregateam sa urc inapoi in casa, un vecin s-a hotarat sa plece la pescuit cu noaptea in cap si ca sa nu ma parasca bunicului am stat acolo minute in sir pana cand vecinul s-a indepartat de-a binelea. Schema asta cu geamul am facut-o de pe la 15 pana la 18 ani in fiecare vara, iar bunicul meu nu a aflat asta niciodata.

Imi e dor de vacantele petrecute acolo, de sentimentul ala pe care il ai doar atunci - sentimentul ala, ca nu vei imbatrani niciodata si ca nimic din ce traiesti nu se va schimba. Acum cu un rid in plus in jurul ochilor - de la atata ras - am realizat ca noi, oricum nu vom imbatrani niciodata, amintirile copilariei perfecte ne dau puterea asta, sa purtam mereu in suflet... sufletelul de copil!

What just happend?

"Concertul HURTS se amana pentru 7 aprilie 2011.

Modificari de ultima ora in programul dou-ului britanic nu mai fac posibil concertul din Romania la data stabilita initial. Concertul HURTS, care urma sa aiba loc pe 11 noiembrie 2010 la Bucuresti, se amana pentru data de 7 aprilie 2011. Constienti de interesul pe care concertul lor l-a generat in randul unui public din ce in ce mai numeros (biletele s-au epuizat cu 2 saptamani inainte de concert), Theo si Adam promit ca prima lor intalnire cu fanii din Romania va merita asteptarea. Un anunt al formatiei va fi postat pe site-urile oficiale HURTS."

Deci de data asta chiar o iau personal! Dupa ce anul trecut am vazut cum concertul Depeche Mode de la Bucuresti, cel prea mult asteptat (bilet achizitonat cu 5 luni inainte), a fost amanat chiar sub nasul meu, acum alt concert ravnit se amana cu o saptamana inainte sa apuc sa ii vad live pe cei de la Hurts. Oi fi eu? Cineva acolo sus nu vrea sa imi cheltuiesc banii aiurea? ... Nu stiu. Stiu doar ca deja incepe sa fie suspect de ciudat :). Ramane sa vedem ce se va intampla cu cel de-al 3-lea concert grandios...
Pana atunci inca ma intreb "what the hell just happend"??????????

PS: Si nu, nu am avut bilet cumparat la Michael! :))))))))))))))

Ich liebe dieses Leben!

Ich liebe dieses Leben. Ich liebe den Moment, in dem man fällt. Ich liebe diesen Tag. Ich liebe diese Welt. Ich liebe einfach alles! :)
Foto by Ralu Laptop :)

După o perioadă prea lungă de 2 săptămâni fără chef deosebit de a face orice... începutul lunii noiembrie mă găseşte fericită şi pusă pe fapte mari. Eh, nu ceva anume, ci doar aşa să fiu mai mulţumită cu mine, cu munca mea, cu totul. Sunt optimistă şi îmi place!