Trenul de noapte se apropie tot mai mult de destinaţie: tâdâm-tâdâm... Feţele acre te întâmpină pe coridor. Nici lor nu le place dimineaţa, mă gândesc. Printre ploapele grele mormane de gunoaie colorează peisajul de afară: mai întâi pajişti, apoi periferii, apoi o gară şi într-un final o capitală. Feţele încruntate îşi urmează paşii spre staţii de autobuz şi metrou. Suspicioşi se întreabă: da' asta ce o fi având? Oare ce urmăreşte cu faţa asta senină? .. Senină, sedată sau poate mult prea obosită.
Furnicare de oameni... mulţi, foarte mulţi, prea mulţi oameni se înghesuie pe străzile largi, dar totuşi înguste, printre spărturi şi crăpături, praf şi nunaţe variate de gri. Până şi parcul cel mult prea cunoscut, te întâmpină trist: lacul a secat, cântarul nu mai funcţionează, ci doar înghite monezi, băncile din fier forjat sunt decorate de găinaţ de porumbel şi ciori, iar pentru restaurantul-insulă de pe Cişmigiu timpul pare să se fi oprit acum 20 de ani.
Centrul cu clădiri istorice îmi mai spală puţin imaginea sumbră a oraşului pierdut în neant. Dacă aş privi doar pe sus... ah ce bine ar fi! M-aş simţi la 1900, clădirile ar fi frumoase, iar oamenii mai veseli. Dar după ce mă împiedic prima oară, realizez că a te uita la picioare, este esenţial! Podeţuri şubrede te obligă la echilibristică, iar praful este companionul tău, oriunde ai păşi. Şi apoi totuşi zăresc construcţii impresionante: Carul cu bere, clădirea BNR... si nişte ruine anonim de spectaculoase. Acoperite cu sticlă se întrevăd nişte coloane sub asfalt... te învârţi, te suceşti, degeaba! Plăcuţa informativă lipseşte cu desăvârşire. Restaurarea centrului din Bucureşti a scos la lumină hanuri, pivniţe şi drumuri din perioada medievală: importante vestigii din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Dintre toate doar Hanul Şerban Vodă are privilegiul de a râde în nas timpului şi de se prezenta "fălos" trecătorilor. "Bă, ce drac' se dă aici?" auzi o voce piţigăiată, manelară însoţită de zdrăngănit de lanţ de (h)aur. "Nimic bă, se uită la nişte bolovani", spunea ea, gagica cu toacele de 20 cm înfipte între rosturile pavajului nou. Dar ce ştim noi...
Impresionat am găsit Parcul Izvor, cel de lângă Casa Poporului, acolo unde anul trecut trebuia să aibă loc concertul Depeche Mode. Anul acesta au interzis organizarea de concerte în parc, iar "oaza de nisip" începe să îşi recapete verdeaţa. Şi surprinzător aici poţi călca spaţiul verde. În rest oamenii agasanţi de prin staţii, pieţe, gări şi trenuri te scot din minţi. Te încrunţi, comentezi, bolboroseşti, iar dupa 4 zile petrecute în Bucureşti realizezi că şi tu, brusc, ai devenit ceva mai "mitic".
Foarte bine zis (scris)!
RăspundețiȘtergere