Cartonas rosu!

"Cei mai frumosi ani sunt cei ce vor veni", scria cineva pe blogul altcuiva. Era un fel de imbarbatare, de incurajare draguta, care avea menirea de a face posesorul blogului sa se simta mai bine. Dar cum sa te simti mai bine, cand ai fost atat de dezamagit? Cand vezi ca tot ce conta pentru tine, acum se naruie chiar sub ochii tai... Dar el stia ca fluierul pentru "inceputul sfarsitului" rasunase deja demult in tribuna. Jucatori fusesera scosi din joc rand pe rand, iar el stia ca va veni si randul lui candva. Mai intai se injumatatise echipa, apoi conditiile de joc deveneau tot mai precare pana cand jocul se mutase de pe stadionul principal, tocmai pe maidan. Dar el se incapatana sa ramana in joc... ca un fotbalist profesionist, pentru care tot ce mai conta era jocul, pasiunea... oh, da, pasiunea, aia de te face sa uiti de toate si i te dedici intru totul.. aia! In acel moment tot ce mai conta pentru el era sentimentul pe care il avuse atunci, demult, cand realizase ca visul i s-a implinit: ochii umezi, emotia, strigatul de fericire...

A jucat fair pana in ultima secunda. Dar uneori nu e de ajuns sa joci doar tu fair. Mereu se vor gasi unii care sa iti infiga crampoanele adanc in suflet. Faultat s-a ridicat, a jucat mai departe, pana cand intr-o zi s-a ridicat, a scos cartonasele arbitrului si si-a acordat singur doua galbene... s-a eliminat din joc.

Acum tot ce a ramas e un ziar citit pe ascuns sub banca in liceu, emotia primului interviu de-adevaratelea si o masina cu inscripie stearsa ce se indeparteaza...