Am ajuns acasa. Si ah, cat mai tanjeam dupa "ACASA"... Mi-a cam trecut. De fapt tuturor ne trece inca din momentul cand roata avionului atinge pentru prima oara pista de aterizare de pe teritoriu romanesc. Dupa ce te dezmeticesti ca nu ai aterizat fortat in camp, ci chiar pe minuscula pista din Timisoara, iar frana se produce cu scartait de roti si zdranganit din toate cele, te urci in autobuzul, care are menirea de a te duce 2 pasi pana la intarea in aeroport. Acolo fetele acre ale vamesilor romani te intampina pline de entuziasm (NOT!) si din acel moment iti spui: "Oh, i´m home!" Oftezi, suspini si te consolezi cu ideea, ca totusi, nicaieri nu e mai bine ca acasa.
In aeroport am fost intampinata ca o vedeta. :)
Si tot ca o vedeta am si venit, abia urnind din loc cele 35 de kilograme de bagaj. Vedetei ii lipsea doar stuff-ul care sa i le care.
Am ajuns acasa si cumva vremea a tinut cu mine. Dupa o ploaie fulger de dimineata soarele stralucea acum pe cer si mi-a oferit tot ce cunosteam eu mai frumos de acasa: verdeata, flori, miros proaspat de natura (asa ca la noi la sat in Ronat). Baloane colorate si o mini-petrecere surpriza si persoane dragi.
Au trecut de atunci 3 zile. Oi fi eu de vina... nu stiu. Am adus oare vremea rea cu mine? Nu stiu. Dar de atunci ploua in continuu si cumva simt ca ma inec de atata ploaie. Sper in vremuri mai bune!
Si tot ca o vedeta am si venit, abia urnind din loc cele 35 de kilograme de bagaj. Vedetei ii lipsea doar stuff-ul care sa i le care.
Am ajuns acasa si cumva vremea a tinut cu mine. Dupa o ploaie fulger de dimineata soarele stralucea acum pe cer si mi-a oferit tot ce cunosteam eu mai frumos de acasa: verdeata, flori, miros proaspat de natura (asa ca la noi la sat in Ronat). Baloane colorate si o mini-petrecere surpriza si persoane dragi.
Au trecut de atunci 3 zile. Oi fi eu de vina... nu stiu. Am adus oare vremea rea cu mine? Nu stiu. Dar de atunci ploua in continuu si cumva simt ca ma inec de atata ploaie. Sper in vremuri mai bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu