Am ajuns la Berlin...

...ieri. Am zburat o ora pana la Viena si de acolo inca una pana la Berlin. Am aterizat cu bine si m-am trezit in imensul aeroport berlinez Tegel. "Si acum incotro?" Cautam cu privirea indicatorul "Ausgang" si l-am gasit. Am ajuns insa la locul cu taxiuri, ceea ce sigur nu vroiam. Eu cautam "die Bushaltestelle", iar busul 109 era cel care urma mai apoi sa ma duca la destinatie. Bushaltestelle era mai sus cu un etaj...am ajuns cu greu si acolo printr-o mare de oameni de toate natiile, galagiosi si foarte grabiti. Eu nu ma mai grabeam...aveam tot timpul din lume, iar daca cumva pierdeam autobuzul, nu era nimic, pentru ca stiam ca urma sa apara altul. Ma indreptam spre bus cu greu...un omulet care trage de niste bagaje uriase. Cred ca asta l-a facut si pe mult prea seriosul sofer de bus sa imi zambeasca larg cand am ajuns in dreptul usii. Imi era greu sa ridic bagajul, iar o nemtoiaca a pus mana si l-a ridicat de un capat si asa am reusit (m-a surprins). I-am multumit, nu mi-a zambit. Mi-am luat biletul si m-am asezat. Dupa ce am pornit pret de cateva momente am uitat sa mai am grija de bagaj iar acesta s-a rasturnat . Un domn l-a ridicat si a si zambit. Mi-am cerut scuze, iar el foarte amabil "es ist doch nichts passiert" ("dar nu s-a intamplat nimic")...m-a suprins din nou. Poate ca plecasem eu cu prea multe prejudecati de acasa...aici oamenii chiar se opresc si te ajuta, in Romania probabil, pe langa faptul ca nu ti l-ar fi ridicat nimeni, mai iti spunea si un "dar fii atenta, dragaaa!"

Ok, am mers cu busul aprox. 10 minute si am ajuns. Desi de saptamani intregi Berlinul a fost acoperit de nameti, inainte sa ajung eu, cu vreo 2 zile a inceput sa ploua. Nu mai erau urme de zapada...doar zeci de mii de pietricele acoperau ca un covoras gri strazile Berlinului. Pietricelele fusesera imprastiate pe strazi pentru a facilita mersul pe jos pe polei si gheata. Eficiente desigur, dar extrem de enervante. Mai ales acum, cand nu mai era zapada, iar eu taraiam cu greu bagajul urias, ale carui rotite se invarteaz acum si mai greu. Am ajuns locuinta fetelor, care nu ma lasa sa dorm in gara zilele astea. Leti si Paula sunt fetele care ma gazduiesc pana duminica, cand am voie sa ma mut in apartamentul care imi va fi casa pana la sfarsitul lui mai.

Ceva mai tarziu am hotarat sa ma plimb prin oras. Afara era aproape placut, nu stralucea soarele, dar nici frig nu era. Am ajuns la U-Bahn. U2 era cel care trebuia sa ma duca pana la Alexanderplatz unde se afla si "Scoala de jurnalism" din Berlin (acolo unde voi merge si eu incepand de luni). Am ajuns cum spuneam la U-Bahn....insa aici nu e asa simplu: U2 merge pe sus, iar U7 pe jos. Asta nu a fost complicat....doar ca nu ma aflam pe partea potrivita. eh, dupa ce m-am invartit de 2 ori si am ajuns mereu in acelasi loc, a 3 a oara am reusit. Am sarit in ultimul moment in metrou... am pornit si tare m-am mai mirat atunci cand brusc m-am trezit pe "deasupra"...pe un pod suspendat care trecea prin oras. (dar metrourile nu trebuiau sa circule "pe dedesubt"???) "hehe...ce stie taranul ce-i sofranul?"

Toate ca toate...prima mea zi la Berlin a fost...hmm...cam trista si asta pentru ca urasc sa fiu singura. Sunt o persoana care are nevoie de oameni, iar momentele de singuratate imi place sa mi le aleg singura, nu sa imi fie impuse. Dar mai e o zi pana cand ne vom intalni cu totii, dar pana una alta astazi voi merge din nou sa manac la "italieni" (niste turci, care au vrut sa sfideze banalitatea si in loc sa vanda donner kebap, gatesc incredibil de bine si de ieftin pizza, paste si alte italienarii).

Pana data viitoare, spionez in liniste ...

Tschüß!